În secolul al VI-lea î.Hr., în anul 509, ultimul rege care a
domnit, Tarquinius Superbus, a fost izgonit din Roma de răscoala populară
condusă de Iunius Brutus care a introdus o nouă formă de guvernământ.
La Roma s-a instituit republica, autoritatea
regală fiind înlocuită prin aceea a doi magistraţi cu puteri egale aleşi anual.
Aceştia au fost numiţi la început praetori, iar apoi consuli. Ei erau aleşi
dintre patricieni, de către adunarea poporului. Familiile patriciene erau provenite din
vechile ginţi şi alcătuiau patriciatul din Roma. Numai ei şi urmaşii lor puteau
fi consideraţi cetăţeni romani şi numai ei se bucurau de toate onorurile.
Senatul,
alcătuit din patricieni, a devenit organul suprem al puterii în republica romană,
dând acesteia un caracter net aristocratic. Senatul monopoliza toate verigile
administraţiei.
Pe
masură ce la Roma s-au aşezat noi locuitori ei au format plebea. Deşi erau
oameni liberi şi cu dreptul de a face negoţ , deci puteau deveni bogaţi , ei nu
aveau nici un drept politic. Contestând plebeilor dreptul de a avea un cuvânt
de spus în cetate, Senatul conducea
întreaga politică externă a statului. În cursul unui îndelungat proces istoric
(sec VI-III î.Hr.) s-au efectuat multe şi importante reforme sociale, care au
pus bazele organizării statului roman în forma cunoscută de istorie. Principalul
conţinut al istoriei interne a statului roman în perioada republicană timpurie
l-a constituit lupta plebeilor cu patricienii pentru egalitate în drepturile
politice şi pentru pământ. Dealungul istoriei republicii romane (509 î.Hr. – 30
î.Hr.), plebeii au reuşit să obţină numeroase drepturi cum ar fi dreptul de a
intra, prin căsătorie, în familiile
patriciene, dreptul de a deveni consuli, de a obţine pământ din pământul
statului, dreptul la funcţii religioase etc.. Lupta dintre patricieni şi plebei
s-a încheiat în 287 î.Hr. prin recunoaşterea deplinei lor egalităţi în drepturi
în cadrul statului roman. Aceasta a dus la importante modificări în structura
socială a statului. Populaţia liberă a Romei s-a împărţit în caste (ordines),
în fruntea cărora era noua aristocraţie (nobilitas), alcătuită din vârfurile
familiilor patriciene şi plebee.
Pe plan
extern, Roma a început o politică de expansiune, cucerind, în urma unor
îndelungate războaie, întreaga Peninsulă Italică. După ce comunitatea romană a
devenit o mare putere , Roma însăşi a devenit un mare oraş.
În
primele două secole ale republicii, arhitectura a înregistrat progrese mai
neînsemnate decât în epoca regalitaţii. Templul lui Ceres este poate edificiul
cel mai reprezentativ pentru epoca republicană. Senatul roman a împânzit Italia
cu un sistem de drumuri şi fortăreţe , a construit apeducte. S-au pavat străzile şi s-au ridicat şi
decorat edificiile publice. Ştiinţa de a construi un oraş au învăţat-o romanii
de la etrusci şi s-au inspirat totodată din minunata arhitectură greacă.
În
urma războaielor de expansiune, Roma a ajuns bogată. Bogăţia a schimbat şi
înfăţişarea cetăţii. În locul caselor simple din lemn, piatră sau cărămidă, au
apărut case luxoase, împodobite cu statui şi obiecte de preţ. Forul a fost
împodobit cu clădiri din marmură. Statui ale oamenilor iluştri , ale regilor,
preoţilor şi eroilor timpurilor mitologice au fost înălţate pe Capitoliu sau în
forul roman.
Roma,
oraşul în care se adunau toate bogăţiile, a fost, o perioadă indelungată,
centrul şi piscul lumii antice.
Bibliografie
- “Mică enciclopedie de istorie universală” , Marcel D.Popa , Horia Matei , Ed.Politică 1988
- “Istoria Romană”, Theodor Mommsen, Ed.ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1987
- Mic dicţionar enciclopedic, Ed.enciclopedică română, Bucureşti 1972
- Manual istorie cl.a V-a
- Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu