Ramolino

A fost împăratul Franţei, a consolidat şi a iniţializat multe reforme ale Revoluţiei Franceze. Unul dintre cei mai buni conducători militari ai tuturor timpurilor, a cucerit o mare parte din teritoriul Europei şi s-a ocupat de modernizarea naţiunii pe care o conducea.

El s-a născut la 15 august 1769 la Ajaccio în Corsica, primind numele de Napoleon care în franceză a devenit Napoleon Buonaparte. A fost al doilea din cei opt copii ai lui Carlo (Charles) Buonaparte şi al Letiziei Ramolino Buonaparte.

Nici un membru al familiei Buonaparte nu a fost niciodată soldat profesionist. Tatăl său, Carlo, a fost un avocat care a luptat pentru independenţa Corsicii, dar după ce Franţa a ocupat insula în 1968, el a servit drept judecător şi a intrat în aristocraţia franceză drept conte.

Sub influenţa familiei sale Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI-lea la Brienne şi la Şcoala Militară din Paris. El a terminat şcoala în 1785, iar la 16 ani s-a alăturat artileriei ca locotenent II.

După ce revoluţia a început, a devenit locotenent colonel (1791) în Garda Naţională Corsicană. În 1793, Corsica declară independenţa şi Bonaparte, un patriot francez şi un republican, se alătură Franţei împreună cu familia sa. I s-a dat gradul de căpitan într-o armată care se lupta cu Toulonul, o bază navală, care ajutată de flota britanică, era în război cu Republica. Înlocuind un general de artilerie rănit, el şi-a aşezat tunurile în aşa fel încât flota Britanică  a fost învinsă şi Toulonul a căzut. Ca rezultat Bonaparte a fost promovat ca general de brigadă la vârsta de 24 de ani.

În 1795 el a salvat guvernul revoluţionar prin dispersarea insurgenţilor din Paris.

În 1796 s-a însurat cu Josephine de Beauharnais, văduva unui aristocrat ghilotinat în Revoluţie, şi mamă a 2 copii.

În 1796 Bonaparte a fost promovat comandant al armatei franceze în Italia. S-a luptat cu patru generali austrieci succesiv, fiecare cu un număr superior de soldaţi şi a forţat Austria şi aliaţii săi să facă pace.

Tratatul de la Campo Formio a stabilit ca Franţa să păstreze cele mai multe din cuceririle sale. În nordul Italiei a format Republica Cisalpină (cunoscută mai târziu ca Regatul Italiei) şi şi-a întărit poziţia în Franţa, trimiţând comori în valoare de milioane de franci, guvernului.

În 1798 pentru a riposta comerţului Britanic cu estul, a condus o expediţie în Egipt prin Turcia, pe care l-a şi cucerit. Cu toate acestea flota lui a fost distrusă de amiralul englez Horatio Nelson. Bonaparte a reformat guvernul şi legile egiptene, abolind sclavia şi feudalismul şi garantând drepturile de bază.

Cercetătorii francezi pe care i-a adus cu el au început studiul ştiinţific al istoriei antice egiptene. În 1799 nu a reuşit să captureze Siria, dar a reuşit o victorie zdrobitoare asupra Turciei la Abu Qir.

Dar Franţa se afla în faţa unei noi coaliţii: Austria, Rusia şi Anglia.

Bonaparte, nefiind un suflet modest, s-a decis să-şi părăsească armata şi să  se reîntoarcă cu bine în Franţa. În Paris s-a alăturat conspiraţiei împotriva guvernului. În lovitura de stat din 9 – 10 noiembrie 1799, împreună cu colegii săi au preluat puterea şi au stabilit un nou regim, Consulatul. Bonaparte , primul consul, avea aproape puteri dictatoriale. Constituţia a fost refăcută, în 1802 făcându-l pe Napoleon consul pe viaţă iar în 1804 făcându-l împărat. În 1800 şi-a consolidat puterea traversând Alpii şi învingându-i pe austrieci la Marenga. După aceea el a negociat o pace generală europeană, pace ce a stabilit râul Rin ca graniţă de est a Franţei.

În Franţa administraţia a fost reorganizată, sistemul de justiţie a fost simplificat şi toate şcolile au fost puse sub control centralizat. Legea franceză a fost standardizată sub forma Codului Napoleonian sau codul civil şi încă alte şase coduri.

Acestea garantau drepturile la libertate câştigat în revoluţie, incluzând egalitatea în faţa legii şi libertatea religiei.  

Adelina Dobre

Clasa a X-a B