Rascoale si epidemii

      Veacul al XVI-lea reprezintă una dintre cele mai frământate şi, în acelaşi timp, strălucite epoci ale istoriei Continentului european. Pe planul spiritual şi cultural, al ştiinţelor şi al artelor, e perioada apogeului uriaşei mişcări a Renaşterii.

      Pe planul politic propriu-zis, în timp ce Conquistadorii cutreieră “lumea nouă”, Carol Quintul eşuează în tentativa de a domina Europa. Rusia pregăteşte viitoarea teroare a primului ţar, Ivan cel Groaznic. Rivalităţi, războaie, cuceriri, se succed fără răgaz. Acum se perfecţionează regulile strategiei militare.Economia europeană e în mod principal agricolă. Calamităţi se abat peste popoare greu încercate: foametea, care macină ţărănimea, invazii, răscoale şi epidemii.

      După căderea Constantinopolului, Imperiul Otoman şi-a continuat ascensiunea în putere şi întindere teritorială. Balcanii vor fi cuceriţi până la Dunăre, invaziile la Nord şi curând înspre Apus nu vor mai conteni. Sub Soliman Magnificul, Ţarigradul a cuprins Africa de Nord occidentală, Egiptul, Tripolitania şi Bagdadul. Secolul al XVI-lea va fi dominat de cuceririle otomane care pătrund în centrul Europei. Turcii sunt aliaţii Franţei contra Austriei, care se înţelege cu Persia pentru a contracara în oarecare măsură colosala putere a Semilunii. Dar acest “echilibru” e de ordin mai ales diplomatic, cuprinzând  ţinuturi îndepărtate din Occident. “Sfânta Ligă” (Spania, Republica Veneţiei, Sfântul Scaun, anumite state germane şi Imperiul Austriac), care nu prea au sfânt decât numele, promit celor direct ameninţaţi ajutoare. Micile formaţiuni politice existente suportă o presiune ce se amplifică tot mai stăruitor.

      În întreprinderea lor expansionistă, Turcii au atins Dardanelele în anul 1354, iar Dunărea în cursul ultimului deceniu al veacului XIV-lea. Dacă statele creştine de la Nord şi din centrul Europei au fost ferite de pătrunderea pustiitoare a ienicerilor, aceasta s-a dator, înainte de toate, hotărâtei şi prelungitei rezistenţe a Ţărilor Române. Confruntările principale au fost asumate mai ales de Munteni şi de Moldoveni. Mircea, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare s-au opus milităreşte invaziilor forţelor otomane.

      Această rezistenţă română a permis negocierile cu puternicul vecin de la Sud şi încheierea de înţelegeri cu Poarta otomană, care au stabilit relaţiuni de suzeranitate-vasalitate. Apare măreaţa figură a Domnitorului român Mihai supranumit Viteazul.

      În anul 1571 pericolul turcesc e mai prezent ca oricând. Ţara Românească, Moldova şi Transilvania sunt vasale Sultanului, în timp ce Polonia şi chiar Sfântul Imperiu Roman Germanic îi plătesc tribut. Mehmed III a încredinţat afacerile Statului Otoman vizirului Sinan-Paşa, celebrul general de origine italiană care fusese prizonier la Constantinopol, unde se convertise la islamism.

      În acest context poziţia Principatelor Române este precară. Stării lor de vasalitate i se adaugă neîntreruptele incursiuni de jaf ale Turcilor şi Tătarilor, iar rivalităţile dintre boieri măresc i            nstabilitatea interioară.

      Descendent al Basarabilor şi fiu al principelui Pătraşcu, Mihai-Vodă s-a născut în 1558 lângă Brăila, în localitatea Cetatea de Floci. Mihai s-a căsătorit în anul 1583 cu o tânără de înaltă condiţie socială, Stanca, de la care a avut doi copii: Florica şi Nicolae Pătraşcu.

      Înainte de a urca pe tronul Ţării Româneşti, Mihai-Vodă a fost Ban Mic de Mehedinţi apoi, Ban (guvernator) al Craiovei.

      “… Un bărbat ales, vestit şi lăudat prin frumuseţea trupului său, prin virtuţiile lui mari şi felurite, prin credinţa sa către Dumnezeu, dragostea către Patrie, îngăduiala către semeni, omenia către cei de mai jos, dreptatea către toţi deopotrivă, prin sinceritatea, statornicia şi dărnicia, ce împodobeau mult lăudatul său caracter”- iată cum îl descria pe Domnitorul Mihai, Nicolae Bălcescu.

      Mihai a obţinut investitura ca domnitor al Munteniei în 1593. Prima sa grijă a fost să încheie alianţe cu Statele creştine din vecinătate. Astfel la Târgovişte, pe 5 noiembrie 1594 încheie un tratat de alianţă ofensivă şi defensivă cu Transilvania în care principele Transilvaniei se angajează să menţină la frontiera valahă o mică armată de 2.000 de oameni pentru a veni de ajutor, la nevoie, Domnului Mihai.

      Situaţia fiind clarificată dincolo de Carpaţi, beneficiind şi de ajutorul tacit al Voievodului Aron al Moldovei (1592-1595) Mihai zvârli mănuşa de vasal în obrazul Sultanului.

      Între timp, Sigismund refuză a-i mai da ajutorul militar promis Voievodului Mihai şi îşi propune chiar de a supune atât ţara acestuia, Valahia, cât şi Moldova. El complotează pe ascuns cu boierii moldoveni, îl face prizonier pe Aron Vodă Tiranul, care este dus cu forţa în Transilvania, unde va muri în închisoare.

      Aflând aceasta Mihai este nevoit ca pe 20 mai 1595 să semneze un nou tratat cu Sigismund în care Valahia face act de supunere feudală principelui Transilvaniei.

      În august acelaşi an colosala armată turcă sub conducerea lui Sinan-Paşa atacă ţinuturile la Nord de Dunăre. Atacul avea ca scop de a transforma Ţara Romănească şi Ungaria în paşalâc. Unităţilor bine pregătite ale lui Mihai, li se alătură un corp de infanterie saxon, maghiar şi moldovenesc. În această bătălie Voievodul Mihai obţine o strălucită victorie la Călugăreni (13 august 1595). Românii obţin victorii la Giurgiu, Nicopole, Plevna şi apoi Vidin.

      Acum, Mihai ar fi avut nevoie de o perioadă de linişte, ceea ce nu s-a întâmplat. Polonezii îl răstoarnă pe domnitorul Răzvan de la tronul Moldovei, înlocuindu-l cu Ieremia Movilă iar în Transilvania secuii se răscoală. Chiar în Ţara Românească Mihai descoperă un complot al boierilor condus de Sinan-Paşa împotriva sa.

      La 30 decembrie 1597 la Alba-Iuia, Mihai află că Sigismund abdică în favoarea Habsburgilor şi Moldova pregăteşte un atac împotriva Munteniei. În acest an turcii fac daruri şi promisiuni de pace Domnului Mihai iar pe 9 iunie 1598 acesta încheie un nou tratat cu Viena care îi promite ajutor.

      Starea de pace a fost stabilită pentru o scurtă durată pentru ca turcii atacă Ţara Romănească Mihai obţine victoria la Vidin-şi Transilvania.

      Poziţia Domnului Mihai devine foarte critică. În 1599 se fac preparative de război de o parte şi de alta a Carpaţilor. Mihai îşi adună armatele la Ploieşti şi traversează Carpaţii prin pasul Buzău. Trece prin Ţara Bârsei, Făgăraş şi intră în Ardeal la 25 octombrie.

      Andrei Bathory îşi conduce şi el armata la Sibiu unde era şi Mihai şi îi propune acestuia o pace cu orice preţ. Mihai refuză.

      Are loc o aprigă luptă angajată de dimineaţă care se termină la apusul zilei de 27 octombrie când armata ungară este complet încercuită. Mihai porni victorios spre Alba-Iulia unde intră cu un marş triumfal şi deosebită strălucire.

      Pentru a preveni eventualele atacuri otomane, Mihai-Vodă expedie în Ţara Românească o parte din corpul de cavalerie sub conducerea lui Nicolae Pătraşcu, fiul său. Apoi, în fruntea trupelor cuceri Maramureşul de Nord şi Banatul, la 4 noiembrie intră în Cluj.

      Transilvania întreagă era, deci, cucerită de către Mihai-Voievod prin propriile sale forţe.

      El a reuşit să liniştească spiritele, să reorganizeze viaţa religioasă a românilor din Transilvania, sa câştige simpatia secuilor. În această perioadă Mihai-Vodă facu cunoştinţă şi cu generalul Basta care contesta legitimitatea întronării principelui român, pretinzând a guverna el însuşi Ardealul.

      Mihai trece dincolo de Carpaţi şi atacă Moldova pe care o cucereşte pe 18 mai 1600.

      Astfel el se va intitula în mod oficial Principe al Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi al Moldovei la 1 iunie 1600.

      În această perioadă de două luni cât a lipsit Mihai din Transilvania, generalul Basta pune la cale o revoltă contra principelui român. O răscoală a fost declanşată la Huedin unde au fost omorâţi 180 pedestraşi români. Mihai refuză să plece din Transilvania. Se nasc două coaliţii împotriva Domnului Mihai: una exterioară din Polonia până la Viena (polonezii şi moldovenii susţinuţi de turci şi tătari şi generalul Basta) iar cealaltă de nobilii unguri locali care se temeau de domnia românească.

      Mihai nu acordă un interes deosebit revoltei nobililor fiind preocupat de soarta Moldovei. În confruntarea de la Mirăslău, pe 17 septembrie Mihai suferi o înfrângere. Basta înaintă. Moldova a fost ocupată de armata lui Sigismund.

      Mihai se retrase pe 23 noiembrie la Craiova. Moldova şi Muntenia au fost luate de fraţii Ieremia şi Simion Movilă, fiind devastate de turci. Mihai se decide să meargă la Curtea Imperială pentru a-l convinge pe Rudolf să-l susţină.

      Reîntors în Ardeal cu o oaste reconstruită, Mihai atacă fulgerător armata lui Sigismund pe 3 august 1601 la Gorăslău. Victoria este fulgerătoare şi Sigismund fuge în Moldova. Transilvania este recucerită dar generalul Basta nu a renunţat la pretenţiile lui. Mihai îl concediază pe general, care pândeşte momentul când principele român este singur în tabăra sa şi îl atacă mişeleşte, omorându-l. Capul îi fu tăiat şi purtat în vărful lăncii în toată tabăra.

      Aceasta a fost pe 8 august 1601.

      Recuperat mai pe urmă de fraţii Buzescu, credincioşii săi generali, capul lui Mihai a fost depus la Mânăstirea Dealul alături de osemintele părintelui său, Pătraşcu cel bun.

      Lespedea funerară poartă acolo următoarea inscripţie: “Aci zace cinstitul cap al creştinului Mihai Marele Voievod ce a fost Domn al Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei. Cinstitul trup zace în Câmpia Turdei. Şi când l-au ucis Nemţii, ani au fost 1601 în luna lui august 8 zile. Această piatră o au pus Jupânul Radu Buzescu şi Jupâneasa lui Preda”.