Hanu-Ancutei Fantana dintre plopi

Echivalentul romanesc al celor “1001 de nopti” arabe este volumul sadovenian “Hanul Ancutei”, apropierea aceasta fiind dictata de tipul povestilor,istorii felurite adunate din toate mediile sociale insa unite sub numitorul comun al exceptionalului si sub cel al timpului de mult trecut( aproape mitic, legendar) in care s-au petrecut.

Locul Sheherazadei este luat de diversi naratori, majoritatea si protagonisti ai intamplarilor descrise,

sau cel putin martori, colportori, care, intr-un grai moldovenesc de o savoare deosebita recreaza lumea din tineretile lor aventuroase .

Un exemplu concludent in acest sens este chiar eroul povestirii “Fanatana dintre plopi” , anume capitanul de mazili Neculai Isac.

Se poate afirma ca in realizarea portretului acestui personaj au fost folosite, aproape in mod didac-tic,  toate modalitatatile de caracaterizare clasice, directe si indirecte cu ajutorul carora se contureaza atat portretul fizic, tipic pentru personajele sadoveniene cat si o schita de portret moral, pe care nu se insista insa, fiind in discutie un erou de povestire , care, de regula este redus la trasaturile esentiale pentru actiunea povestita,el este un “executant”, nicidecum un “caracter” .

Cea mai frecventa modalitate va fi, totutsi autocaracterizarea deoarece povestirea este la persoana I, spusa din perspectiva maturului care judeca faptele necugetate ale tanarului care era cu douazeci si cinci de ani in urma.

Introducerea in scena a personajului, de la inceput invaluit intr-o aura de mister, investit cu atributele unei fiinte care poate calatori peste timp, care vine dintr-un trecut indepartat,legendar ,ca sa aduca in prezent adevarul si legea cea dreapta (“calaret invaluit in lumina si pulberi”, “luneca spre noi”,”calaretul parca venea spre noi dedemult, de pe departate taramuri”) reprezinta indirect o modalitate de caracterizare.

Oprirea la han are valoare de destin (“aici ii erau sortii sa se opreasca”), deoarece ne aflam intr-o lume in care soarta si divinitatea au puterea absoluta asupra fapturilor omenesti care nu se pot impotrivii legilor firii , mentalitate arhaica tipica.

Portretul fizic al noului oaspete,facut de un narator obiectiv ,pe care putem sa il identificam cu autorul,impleteste mijloacele de caracterizare deoarece contine atat referinte directe: “om ajuns la carunteta” “ce arata inca frumuseta si barbatie” ,cat si derivate,din vestimentatie si atitudine,care dau indicii despre starea lui materiala superioara cat si despre trasaturile morale :”sta drept in sa”

“purta ciubote de iuft cu tureci nalte s’un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint .Pe umeri, tinuta numa intr-un lantujel atarna o blanita cu guler de jder. Avea torba de piele galbena la sold si pistoale la colburi.[…]desi ochiul drept stans si inchis ii dadea ceva trist si straniu”

Astfel avem ingredintele-cheie ale personalitatii lui Isac: ochiul stins, motiv de curiozitate in ceea ce priveste imprejurarile in care s-a petrecut nenorocirea care l-a marcat pentru toata viata, pistoalele, simbol al firii sale curajoase si razboinice si bunastarea afisata aproape ostentativ.

Urmatorul episod, cel al reintalnirii cu comisul Ionita,vechi prieten, releva si o alta parte a caracterului sau :cea sensibila .Totodata,in aceasta intalnire este sugerata, prin extrapolare ,alta calitate a mazalului:cea de bun orator, deoarece o relatie atat de stransa cu “maestrul de ceremonii” al ciclului indica oameni de aceeasi valoare spirituala.

El se autocaracterizeaza ca o persoana sociabila “mie mi-a placut sa beau vinul cu tovarasii” “imi sunteti toti ca niste frati”, fiind totodata acceptat de cei de la han si considerat “om cum ne place noua”.

Tocmai din acest motiv, portretul pe care i-l face este unul admirativ ,bazat pe antiteza dintre zilele tineretii si cele ale maturitatii,nota in care isi va spune si mazalul povestea.

 Caracterizarea directa prin formulele “voinic si frumos—si rau.”la fel cu “buiac si ticalos”atesta veleitatile tineretii, in timp ce “Batea drumurile cautandu-si dragostele”arata natura aventuriera dar si romantioasa a eroului.In aceeasi nota se incadresa si autocaracterizarea “imi erau dragi ochii negrii si pentru ei calcam multe hotare “.

Aceste trasaturi sunt evidente in momentul intalniri cu tigancusa Marga, pentru care Neculai  va dezvolta o dragoste rapida si tulburatore ca si aparitia “fetei cu fusta rosa si forme frumos rotunjite”, care ii da tanarului o senzatie stranie prin intensitate “am simtit ceva fierbinte .parca as fi inghiti o bautura tare”.

O intalnire de cateva clipe trezeste senzatii nebanuite in mintea inflacararta a lui Neculai care nu renunta pana nu obtine o intalnire cu fata, situatie in care nu este precaut , nu isi ia nici o masura de singuranta, nu suspecteaza nimic.

Autocaracterizarea  “pe atunci nu cunosteam ca acum sufletul femeilor”,spusa din pozitia maturului si vine ca o anticipatie la ce va urma si se poate corela cu “vorbeam mai putin”si “noptile imi pareau mai scurte”, astfel tineretea capata valoare de timp al actiunii , al rapiditatii ,al trecerii timpului fara a fi clasificat, in timp ce, odata ajuns la varsta reflectiei, personajul se simte dator

sa –si cantareasca nesabuintele .

Sensibilitatea eroului va fi relevata in atitudinea acestuia fata de tigancusa; gesturile marunte:

“o invelii in contanas caci tremura, ii mangaiai ochii” dau masura masculinitatii sale protectoare, pastrate si acum fata de fiintele feminine gingase precum Ancuta pe care “o prinse de mana”.

Atentia pe care el i-o acorda fetei, modul in care i se adreseaza”esti frumoasa ca o duducuta” atesta o crestere aleasa, si aprecirea calitatilor feminine indiferent de statutul social, dau, de fapt ,masura propriei persoane, fac din el un cavaler.

Deoarece el a fost dintotdeauna om cu dare de mana( in tinerete avea “oi si neguta vinuri”, acum pastreaza insemnele bogatiei ), Isac a fost si a ramas o persoana generoasa :da tiganilor bani, ii cumpara Margai haina promisa, ii cinsteste pe cei de la han cu vin “ceru pentru sine si soti vin vechi in oale noua”, mentinand astfel relatiile civilizate si impunandu-se ca “boier”.

Derivata din meseria sa (capitan de mazili), vitejia , calitate absolut necesara oricarui barbat, este demostrata in confruntarea cu tiganii care il atrasesera in cursa si vroiau sa il jefuiasca.

Scena infruntarii este dramatica, omul capata valente animalice prin putere si curaj, el se lupta ca un leu, “ridicai pistolul si fulgerai la un pas ,intre ochi, pe cel ce ma incaleca” sau “incepui a racni c’un glas schimbat de tulburare si durere”

Ranit, cu ochiul insangerat, capitanul gaseste puterea de a lupta pana ii izgoneste pe atacatori.

Remarcabil ramane, in conditiile date interesul sau pentru soarta fetei care il atrasese in capcana.

El nu ii poarta pica, nu are nici un fel de resentiment pentru cea care aprope ii adusese moartea, ci regreta sincer si profund pierderea unei fiinte dragi,care se sacrificase pentru el ,insa prea tarziu.

Astfel deducem, indirect profunzimea sentimentelor de care este capabil Neculaie Isac, in opozitie cu prima impresie despre el, (initial este perceput ca fiind un cuceritor), confirmand spusele comisului Ionita despre el “pentru o muiere care ii era draga isi punea totdeauna capul”.

In cazul acesta insa, si capitanul si Marga au actionat prea tarziu pentru a se putea salva.

Statutul de personaj-narator ii da capitanului puterea de a recrea prin cuvant lumea disparuta a tineretii sale agitate.Talentul incontestabil de povestitor este exersat in compania tovarasilor ,oameni de aceeasi factura, cu aceleasi sistem de valori (“om cum nu place noua”),iar istoria relatata, desi cu un grad ridicat de subiectivitate, da impresia de veridicitate.

Se poate avansa ideea incercari anularii “castelor” si consecintele nefaste asupra indivizilor care au indrazneala de a intervenii in oranduirea lumii, incercand sa faca abstractie de statutul social.

Respectarea ritualului povestirii se face prin indepartarea de lumea materiala (‘ingaduie-mi sa-mi duc calul la grajd”),servirea vinului (“om bea o ulcica de vin”)ca elixir al naratiunii,”captatio benevolantie” prin folosirea formulelor de adresare totodata politicoase si familiare (“iubiti prietini”,”domilor si fratilor”)urmate de istoria spusa pe nerasuflate,in crescendo dramatic.

Limbajul capitanului este tipic moldovenesc, in stilul cronicarilor (“acum douazeci si cinci de ani”)insa si cu o tenta litarara(“catastihul acelor ani incepe a se incurca”), abunda in arhaisme (“civit”,”tureci””coburi”),regionalisme (“scurteica”,”juruita”), per total atesta apartententa personajului la lumea tipic sadoveniana infatisata si intarirea de catre scriitor a crezului sau “taranul roman a fost principalul meu erou”.

De factura romantica,povestile care se incadreaza in aceasta tema pot avea si final tragic daca protagonistii nu au taria de caracter sa se detaseze total de clasa sociala careia ii apartin  si sa se dedice in exclusivitate unul altuia.

In povestirea “Fantana dintre plopi”, Marga este credinciosa familiei ei,il atrage pe Neculai in capcana, apoi are remuscari, in timp ce el nu tine cont de statutul ei social insa nici nu isi abandoneaza conditia lui, ca atare evadarea intr-un univers numai al lor nu este posibila, iar indrazaneala lor este pedepsita dupa gravitatea faptei.

Tocmai din aceste conditii, capitanul Isac nu este un erou romantic complet, el are doar cateva caracteristici ale acestui tip,insa ramane un personaj liniar,un aventurier atins de sensibilitate, insuficient dezvoltat pentru a fi un personaj puternic,impresionant.