Dobre Adrian

Plecând de la definiţia raportului juridic, în general, ca fiind o relaţie socială

reglementată de norma juridică, raportul juridic civil poate fi definit ca fiind

relaţia socială, patrimonială sau personală nepatrimonială, reglementată

de norma de drept civil.

În legătură cu această definiţie câteva precizări sunt utile.

Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, nu este decât o relaţie socială,

şi anume o relaţie socială cu caracter patrimonial (economic) sau personal

nepatrimonial (neeconomic).

Pentru a fi raport juridic civil, relaţia socială trebuie să fie reglementată de o

normă juridică de drept civil. Cu alte cuvinte, relaţia socială devine raport

juridic civil, pătrunde în ordinea de drept, numai în măsura în care a făcut

obiectul de preocupare al legiuitorului, sub forma edictării unei norme

juridice civile, care s-o reglementeze. Deci, dacă orice raport juridic este o

relaţie socială, nu orice relaţie socială este un raport juridic.Sunt relaţii

precum cele de prietenie care nu constituie obiect de reglementare pentru

drept, în general, şi, deci, nici pentru dreptul civil. Asemenea relaţii rămân de

domeniul moralei etc. Trăsătura distinctivă, deosebitoare a unui raport juridic

faţă de o relaţie socială care nu este reglementată de norma juridică

(aparţinând moralei, de exemplu) constă în aceea că, în caz de nevoie,

realizarea unui asemenea raport juridic este asigurată prin forţa de

constrângere a statului.

a) Raportul juridic este un raport social

Prin caracterul social al raportului juridic civil se înţelege faptul că el este un

raprt interuman. Acesta este un caracter al oricărui raport juridic, în

general. Prin urmare, fiecare raport juridic civil şi toate raporturile juridice

civile au acest caracter.

Specific raportului juridic civil, din acest punct de vedere, este faptul că el se

leagă fie între oameni priviţi în mod individual, în calitatea lor de persoane

fizice, fie între oameni, priviţi în cadrul unor colective, în calitatea lor de

persoane juridice.

b) Raportul juridic are caracter voliţional

Prin caracterul voliţional al raportului juridic se înţelege faptul că el este

reglementat de norma juridică, normă care exprimă voinţa tuturor

cetăţenilor unei ţări. Ceea ce împrumută caracter voliţional raportului juridic

civil este tocmai norma juridică care exprimă voinţa tuturor cetăţenilor,

ridicată la rang de lege.

Plecând de la faptul că raportul juridic civil este o relaţie socială reglementată

de norma juridică, iar norma juridică însemnând voinţă, ridicată la rang de

lege, caracterul voliţional al acestui raport este evident.

Dacă acest aspect, care evidenţiază caracterul voliţional al raportului juridic

civil, este prezent în cazul oricărui raport juridic civil, se cuvine a se

sublinia că există raporturi juridice al căror caracter voliţional este pus în

evidenţă de încă un aspect. Este vorba de acele raporturi juridice civile care

se nasc din actele juridice civile (spre exemplu, contracte). În aceste cazuri,

acest aspect se concretizează în manifestarea de voinţă a părţilor, în

sensul creării raportului juridic, îl dublează pe primul, şi anume caracterul

voliţional al raportului juridic civil, astfle că se poate vorbi de un

caracter dublu voliţional. În astfel de situaţii, caracterul dublu voliţional al

raportului juridic civil este dat, pe de o parte, de voinţa statului, exprimată în

normele juridice civile, şi, pe de o altă parte, de voinţa părţilor, care au voit

să dea naştere raportului juridic tocmai încheind actul juridic.

Al doilea aspect al caracterului voliţional lipseşte în cazul raporturilor juridice

civile izvorâte din fapte juridice în înţeles restrâns (evenimente şi acţiuni

săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care se produc

totuşi pentru că legea leagă de ele asemenea efecte).

Dacă acest al doilea aspect lipseşte, în cazul la care ne-am referit, în ceea ce

priveşte naşterea raportului,el poate fi prezent în ceea ce priveşte

stingerea lui, atunci când executarea obligaţiilor este voluntară, nu silită.

Spre exemplu, dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii se naşte raportul de

responsabilitate civilă delictuală, în temeiul legii (art. 998 Cod civil), raport în

al cărui conţinut intră obligaţia de reparare a prejudiciului. Deşi autorul

faptului ilicit n-a voit naşterea raportului juridic, el se naşte totuşi prin

voinţa legii. Autorul faptului ilicit poate, însă să stingă acel raport prin

executarea de bună-voie (voluntară) a obligaţiei de a repara prejudiciul

cauzat. Caracterul dublu voliţional este prezent, în acest caz, numai în ceea

ce priveşte stingerea raportului juridic civil, iar nu şi în ceea ce priveşte

naşterea.

După cum se arată în literatura de specialitate, posibilitatea părţilor de a

înlătura normele juridice supletive (care formează majoritatea normelor de

drept civil), reprezintă un caracter deosebit al rpaorturilor juridice civile,

întrucât, existând această posibilitate, părţile le pot înlocui, în limita

normelor imperative, cu clauze stabilite prin voinţa lor.

A. Ionaşcu în lucrarea sa intitulată ,,Drept civil - partea generală" , apărută la

Editura Didactică şi Pedagogică în anul 1963, pagina 34, spunea că

,,caracterul voliţional al raporturilor juridice civile rezultând din acte juridice

este...mai accentuat  în ce priveşte latura sa privind voinţa părţilor, căci

acesta se manifestă şi la  naşterea raportului, creându-l, şi la 

reglementarea lui, nu numai la  realizarea conţinutului,ca în celelalte

raporturi juridice".

c) Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate

juridică a subiectelor sale

Metoda specifică de reglementare a dreptului civil este cea a egalităţii

juridice a părţilor.

Prin condiţia părţilor raportului juridic civil de a fi subiecte egale în drepturi

se înţelege că aceste părţi se află, una faţă de alta, pe picior de egalitate

juridică, nefiind subordonate una faţă de cealaltă. Astfel, o persoană nu

poate obliga pe o alta să încheie un contract de vânzare-cumpărare, spre

exemplu, după cum nu poate nici să impună, în  mod unilateral şi obligatoriu,

condiţiile în care urmează să se încheie un asemenea contract. Pentru

naşterea raportului juridic civil care să aibă ca izvor un asemenea contract

este nevoie de  acordul de voinţă al părţilor.

Două precizări se cer a fi făcute în legătură cu această trăsătură caracteristică

a raportului juridic civil.

În primul rând, trebuie menţionat că  poziţia de egalitate juridică a părţilor

raportului civil nu trebuie confundată cu principiul egalităţii în drepturi,

ca principiu fundamental al dreptului român, deoarece acest principiu este

valabil,  în aceeaşi măsură, pentru fiecare şi pentru toate ramurile dreptului

român. Când vorbim de principiul egalităţii în drepturi, ca principiu

fundamental al dreptului, avem în vedere  egalitatea în faţa legii pentru

toţi (legea este egală pentru toţi cetăţenii, fără privilegii şi fără discriminări -

art. 16 din Constituţie). Dimpotrivă, când vorbim de egalitate juridică a

părţilor raportului juridic civil, avem în vedere  egalitatea unei părţi faţă de

cealaltă parte (iar nu faţă de lege). Dacă toate persoanele fizice sunt egale în

faţa legii, ele nu sunt în toate raporturile juridice  egale una faţă de

cealaltă. De exemplu, toţi cetăţenii sunt egali în faţa normelor de drept

administrativ (legi administrative), dar ei nu sunt în poziţie de egalitate

juridică, ci în poziţie de subordonare, faţă de organele administraţiei de stat

cu care intră în raporturi de drept administrativ.

A doua precizare este în sensul că egalitatea în drepturi (poziţia de egalitate

juridică) a subiectelor raportului juridic civil nu trebuie înţeleasă în sensul că

părţile ar avea  acelaşi număr de drepturi, sau că ar fi egale din punct de

vedere economic (în sensul că ar avea patrimonii egale). Din contră, într-un

contract de donaţie, spre exemplu, cu toate că donatorul are numai obligaţii

iar donatarul numai drepturi, ei se află într-o poziţie de egalitate juridică, în

sensul că donatorul nu poate impune donatarului, şi nici donatarul

donatorului, să se afle legaţi judiceşte prin contractul de donaţie, decât dacă

consimt ambii la încheierea contractului.

Tot astfel, chiar dacă două subiecte de drept civil sunt inegale din punct de

vedere patimonial, în sensul că un subiect are un patrimoniu mai întins

decât celălalt, ele se află în poziţie de egalitate juridică. De exemplu, deşi nu

există eglitate de patrimonii între o întreprindere comercială de stat şi o

persoană fizică, acestea se află pe poziţie de egalitate juridică în cadrul unui

contract de vânzare-cumpărare pe care îl încheie, întrucât nici întreprinderea

şi nici persoana fizică nu pot impune, pe cale unilaterală, intrarea într-un

astfel de raport juridic.

Persoanele juridice, deşi au o capacitate de folosinţă inegală, în sensul

specializării ei, ele se află tot pe poziţie de egalitate juridică în cadrul

raporturilor de drept civil.

Noţiuni generale

Privit din punctul de vedere al structurii sale, raportul juridic civil este

alcătuit din  trei elemente constitutive :

a)  subiectele sau  părţile între care se leagă raportul juridic civil. Sunt

subiecte ale raporturilor juridice civile  persoanele fizice şi  persoanele

juridice.

b)  conţinutul, care este alcătuit din  drepturile şi obligaţiile părţilor

raportului juridic civil.

c)  obiectul, care cuprinde însăşi  prestaţia (acţiunea sau inacţiunea) la

care sunt îndreptăţite părţile ori pe care acestea sunt ţinute să o săvârşească

(sau să se abţină de la săvârşirea ei); cu alte cuvinte, obiectul raportului

juridic civil constă în conduita pe care o pot avea ori trebuie să o aibă

părţile.

Spunem că acestea sunt elemente constitutive în sensu că lipsa oricăruia din

ele face să nu ne aflăm în faţa unui raport juridic. Cu alte cuvinte, raportul

juridic civil este de neconceput în afara existenţei acestor trei elemente, care

trebuie întrunite cumulativ.

1. Aurel Pop, Gheorghe Beleiu , ,,Drept civil" (pag. 123-129), Bucureşti,

1975

2. Constantin Stătescu , ,,Drept civil - Persoana fizică. Persoana juridică.

Drepturile reale"(pag. 421 şi urm.), Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1970

3. Corneliu Turianu , ,,Curs de drept civil. Partea generală"(pag. 46),

Editura Universitară, Bucureşti, 2001