Nasul, sinusurile, mirosul

     Structura nasului şi a sinusurilor. Pe pereţii laterali ai foselor nazale se află câte trei reliefuri rulate în formă de pâlnie, situate unul deasupra altuia, numite cornete (superior, mijlociu şi inferior). Sinusurile sunt cavităţi situate în grosimea oaselor feţei, pline cu aer şi acoperite de o mucoasă identică cu cea care acoperă fosele nazale. Ele se deschid în nas. Menţionăm celulele etmoidale anterioare şi posterioare, sinusurile sfenoidale, sinusul frontal şi sinusurile maxilare. Tot în nas se deschide canalul prin care lacrimile trec din sacul lacrimal în nas.

    Fosele nazale au rol în apărarea de infecţii a căilor respiratorii, în vorbire prin funcţia de cavitate de rezonanţă şi în declanşarea unor reflexe. Organul mirosului este constituit din porţiunea superioară a mucoasei, care este diferenţiată ca organ receptor la excitanţii chimici aduşi de aer. Sinusurile au rol de cavităţi de rezonanţă în vorbire şi rol în încălzirea şi umidificarea aerului respirat.

    Corpii străini în nas sunt de obicei unilaterali şi mici, mai frecvernţi la copii. Bolnavul prezintă o senzaţie de înfundare a nasului, secreţie nazală galbenă-purulentă, uneori amestecată cu sânge. La examenul nasului se constată prezenţa corpului străin care determină congestia şi uneori ulcerarea mucoasei nazale, acoperită de secreţii purulente. Tratamentul efectuat numai de medic constă în extragerea corpului străin cu pense şi cârlige speciale, după o anestezie a mucoaseri nazale. În caz de eşec, corpii străini sunt împinşi înapoi şi culeşi în coşuleţul unui apăsător de limbă împins până în fundul gâtului.

    Epistaxisul sau hemoragia nazală este de obicei de cauză locală, prin traumatisme (scărpinat, lovit) la nivelul petei vasculare  de pe septul nazal (regiune bogată în vase). Cel de cauză generală se întâlnerşte în bolile cardiovasculare (hipertensiune arterială), emfizemul pulmonar, boli de ficat şi rinichi, tumori ale gâtului, intoxicaţii, boli infecto-contagioase, boli de sânge (leucemie). Tratamentul constă în măsuri generale: liniştirea bolnavului şi a persoanelor emotive din jurul lui, deschiderea gulerului, slăbirea centurii, aşezarea bolnavului într-o poziţie potrivită (ridicat cu bărbia în piept, sau culcat pe partea care sângerează în caz de tendinţă la leşin). Măsurile locale pentru oprirea hemoragiei sunt: compresiunea petei vasculare efectuată cu degetul prin intermediul aripii nasului ce se poate face chiar de către bolnav. Este utilă aplicarea unui tampon de vată îmbibat în soluţie de aspirină 10% (un comprimat de aspirină la o lingură de apă călduţă) prin intermediul căruia se comprimă pata vasculară, măsură de obicei suficientă. În caz de eşec, amânarea prezentării la medic nu are nici o justificare.

    Deviaţia septului nazal este o afecţiune în care peretele ce desparte cele două fose nazale este deviat de la poziţia sa mediană prezentând, fie o creastă osoasă sau cartilaginoasă, fie o bombare anormală în una din fose, ducând la astuparea acesteia. Deformarea septului poate fi datorită unui traumatism sau unor vicii de dezvoltare a masivului facial, dar nu produce tulburări decât când este accentuată. Tratamentul este chirurgical, cu rezultate foarte bune.

    Rinita acută (coriza acută) este o boală frecvent întâlnită în special primăvara şi toamna, fiind favorizată de stările de oboseală, subalimentaţie, respirarea unui aer viciat cu gaze şi pulberi toxice. Infecţiile virotice şi bacteriene la care se adaugă acţiunea nocivă a frigului (exercitat în special asupra cefei şi extremităţilor) sunt considerate factorul determinant. Boala începe cu senzaţie de înfundare a nasului, usturime şi uscăciune la nivelul nasului şi gâtului, strănuturi dese însoţite de secreţie nazală

apoasă, abundentă, lăcrimare, senzaţie de înfundare a urechilor. În zilele următoare secreţia devine galbenă-purulentă, diminuând până la dispariţie după o săptămână. Ca semne generale, bolnavul prezintă dureri de cap, indispoziţie, mici frisoane, stare subfebrilă, lipsa poftei de mâncare, insomnie.   Tratamentul la început constă în instilarea în

nas de Mentorin 6 – 8 picături de 3 ori pe zi, Rinofug 2 – 3 picături. Medicamentele antihistaminice (Romergan, Avil, Feniramin) dau rezultate bune. În perioada de stare se instilează în nas substanţe antiseptice şi vasoconstrictoare (Mentorin, Rinofug), se fac instilaţii cu alcool mentolat 4% (1 linguriţă la un litru de apă fierbinte; vaporii se aspiră pe nas 10 minute prin intermediul unui cornet aplicat deasupra vasului cu medicament) repetat de 2 – 3 ori pe zi. Tratamentul medicamentos general constă în antitermice (aspirină, piramidon), vitamină C, calciu şi băi calde la picioare. Concediul medical, atunci când este necesar, nu se utilizează pentru rezolvarea unor probleme gospodăreşti personale, ci pentru odihnă, cel mai bine repaus la pat.

    Rinitele cronice catarale se manifestă prin senzaţie de nas înfundat şi jenă accentuată la respiraţia pe nas, în special în poziţie culcat, scurgere nazală mucoasă sau mucopurulentă ce poate ajunge şi în gât, dând o senzaţie de corp străin. Bolnavul se mai plânge de scăderea mirosului, dureri de cap, oboseală, scăderea auzului, somn neodihnitor, inflamaţii repetate faringiene, amigdaliene şi bronşice. Tratamentul constă în instilaţii nazale cu substanţe antiseptice (colargol, protargol), soluţii uleioase (oleugomenolat 1 – 2%), sau Mentorin, Rinofug, câte 5 – 6 picături în fiecare nară, repetat de 3 – 4 ori pe zi. Tabletele „Inhalant” sunt de asemenea utile. După inhalaţie, bolnavul nu va părăsi camera 20 de minute. Pentru creşterea rezistenţei organismului se recomandă vitamine (A,B,C,D), preparate de calciu, fosfor, fier, alimentaţie bogată în  proteine (lapte, carne, ouă), cu excluderea condimentelor. Se vor înlătura toate focarele infecţioase din vecinătate (sinuzite, amigdalite) şi cauzele de obstrucţie nazală (vegetaţii adenoide, deviaţii de sept nazal).

    Rinitele cronice hipertrofice se caracterizează printr-o degenerare a mucoasei nazale de tip edematos polipoid. Mucoasa nazală, în special la nivelul cornetelor (capul şi coada mai ales a cornetului inferior) se îngroaşă, devine edematoasă, albicioasă–albăstruie, neregulată, astupând fosele nazale. Bolnavul se plânge de uscăciunea gurii, are mirosul şi auzul scăzute, sforăie în somn, somnul este neodihnitor. La început, obstrucţia nazală apare la o singură nară, alternativ, în special în poziţia culcat (la nara situată dedesubt), apoi devine bilaterală şi permanentă. Tratamentul, în afara maăsurilor amintite la rinita cronică catarală, constă în repermeabilizarea foselor nazale prin provocarea unor cicatrice retractile la nivelul cornetelor (prin galvanocauterizări, injecţii cu substanţe sclerozante), iar la nevoie extirparea mucoasei nazale în exces (extirparea cozii de cornet hipertrofiate etc.).

    Ozena sau rinita cronică atrofică ozenoasă este o boală întâlnită mai des la femei, caracterizată prin atrofia nasului şi prezenţa de cruste nazale cu miros respingător. Crustele nazale de culoare galbenă-verzuie rezultă din uscarea secreţiei şi prezintă un miros respingător ce provoacă repulsia celor din jur. Cauzele determinante ale bolii sunt necunoscute. Tratamentul constă în spălături nazale zilnice cu ser fiziologic călduţ (la 1 litru de apă clocotită se pune o linguriţă de sare de bucătărie, se lasă să se răcească şi se toarnă în pumn, aspirându-se soluţia pe nas) care înmoaie crustele şi uşurează dezlipirea lor. Se picură apoi în nas oleugomenolat 1 – 2% sau vitamina A uleioasă. Se mai fac badijonări ale mucoasei nazale cu soluţii de Lugol şi glicerină, untură de peşte, soluţii de streptomicină. Inhalaţiile cu ape sulfuroase (Căciulata, Govora) sunt şi ele utile. Ca tratament general se administrează vitamine şi calciu. Tratamentul chirurgical urmăreşte: combaterea uscăciunii nazale prin devierea lacrimilor în meatul mijlociu nazal, sau a secreţiei parotidiene în sinusul maxilar; reducerea calibrului foselor nazale prin apropierea pereţilor laterali ai foselor de septul nazal. Rezultatele sunt în general satisfăcătoare.

    Sinuzita acută este inflamaţia acută a mucoasei sinusului. Ea poate interesa un singur sinus (maxilar, etmoid, sfenoid), mai multe sinusuri (polisinuzită fronto-etmoido-maxilară), toate sinusurile de pe o parte (pansinuzită acută dreaptă, stângă) sau de ambele părţi (pansinuzită acută bilaterală).

 Simptomele principale acuzate de bolnav sunt durerea de cap, scurgerea nazală mucopurulentă, înfundarea nasului, scăderea mirosului, febră, ameţeli, lipsa poftei de mâncare. Sediul durerii variază după sinusul inflamat (în obraz, în sinuzita maxilară; în arcada sprâncenoasă, în sinuzita frontală; în unghiul intern al orbitei, în sinuzita etmoidală anterioară; în creştetul capului, înapoia ochilor şi în ceafă, în sinuzita etmoido-sfenoidală). Radiografia sinusurilor arată opacifierea lor datorită umplerii cu

secreţii purulente. Tratamentul constă în repaus în casă, băi fierbinţi la picioare, instilaţii nazale cu Rinofug, Mentorin, ser fiziologic efedrinat 2% de 3 – 4 ori pe zi, inhalaţii cu alcool mentolat 4% sau „Inhalant” (o tabletă la 1 litru de apă fierbine) repetate de de 3 – 4 ori pe zi. La nevoie se recurge la administrarea de antibiotice (de preferat cele cu spectru larg: tetraciclină, aureomicină).

    Sinuzita cronică este inflamaţia cronică a mucoasei sainuzale ce urmează unei sinuzite acute nevindecate deplin în 2 – 3 luni.  Ea poate interesa un singur sinus, mai multe sinusuri sau toate sinusurile. Bolnavul se plânge de o scurgere nazală purulentă permanentă, uneori rău mirositoare şi o senzaţie de greutate care în perioadele de acutizare se poate transforma în durere localizată în raport cu sinusul bolnav. Secreţia nazală şi modificările mucoasei produc înfundarea nasului şi scăderea mirosului până la dispariţie. Datorită înghiţirii puroiului, bolnavul prezintă tulburări digestive şi inflamaţii repetate ale faringelui, laringelui, traheei şi bronhiilor. Tratamentul sinuzitei cronice acutizate este acelaşi cu al sinuzitei acute. Cele recent cronicizate beneficiază de tratament conservator; în sinuzitele maxilare se fac puncţii sinuzale şi spălături cu ser fiziologic steril urmate de instilarea de soluţii antibiotice, hidrocortizon şi alfachimotripsină. În formele vechi, cu modificări ireversibile ale mucoasei sinuzale, se procedează la drenarea supuraţiei şi înlăturarea mucoasei bolnave pe cale chirurgicală.