Familie si educatie in societatile preindustriale

Familie si educatie in societatile preindustriale Gândirea sociologica funcţionalistă şi evolutionista a sustinut, ideea izolării progresive si impactul processelor e industrializare si urbanizare, asupra familiei conjugale. In acest context, s-a acreditat teza potrivit careia educatia copiilor se infaptuia in societatile preindrustriale(toate tipurile de societati in care productia industriala nu s-a impus ca tip dominant de activitate economica, de la cele pe care etnologii le numesc „primitive” pana la cele care au precedat instoric si au pregatit procesul industrializarii), prin insasi experienta comunitara a acestora, realizata prin participarea copiilor la activitati alaturi de adulti sau/si in grupuri de virsta sau grupuri de vartsa – sex iar raporturile copilor cu genitorii lor erau nesemnificative(ducatia copiilor este atribuita grupului in intregul sau si nu parintilor). Totusi afirmatia privind rolul nespecific al parintilor in socializarea copiilor este contestata de cercetari mai recente. Teza indiferentei parentale Autorul cel mai frecvent citat atunci cand se fac trimiteri la istoria raporurilor parinti-copii este Philippe Ariés. Acesta sustine ca: un sentiment al familiei,constand in intelegerea limitelor si particularitatilor care confera grupului, constituit din parinti si copii, identitate si autonomie in raport cu restul societatii, si un sentiment al copilariei, definit ca intelegere a particularitatilor care deosebesc copilul de adult sau chiar de tanar, lipseau in clasele superioare ale societatilor europene preindustriale, care erau societati ce excludeau contraceptia si in care parintii erau „indireferenti” fata de educatia copiilor lor. Studiing iconografia si textele (memoriile) medievale Aries observa ca „elita” societatii traditionale europene avea o slaba reprezentare a familiei ca grup distinct: iconografia prezinta numai scene publice, viata privata fiind absenta si din memorii. Constiinta familiei ca unitate de sine stătătoare pare a nu fi existat(„nu ca n-ar fi existat ca realitate traita, dar ea nu exista ca sentiment sau ca valoare.”) . Familia este topita intr-o comunitate locala caracterizata printr-o retea foarte densa de sociabilitate Intensitatea raporturilor exterioare de sociabilitate facea ca raporturile intrafamiliale, inclusiv cele dintre copii si parinti, sa fie rarefiate.”Sentimentul intre soti, intre parinti si copii nu era necesar petru existenta si nici pentru echilibrul familiei:cu atat mai bine daca se intampla totusi sa apara.Schimburile afective si relatiile sociale de comunicare erau asigurete de vecini, prieteni copii, femei etc, in care inclinatia se manifesta fara prea multa consrangere.” In iconografie, copilul este tratat ca adult in miniatura, si el apare totdeauna printre adulti, purtand aceleasi haine si practicand aceleasi activitati ca si adultii. Deosebirile de vârstă sunt marcate prin cantitate, nu prin calitate: cu excepţia dimensiunilor, nimic nu indica existenta unei constiinte a particularitatilor diferitelor varste. Durata copilariei pare a fi fost redusa la perioada cea mai fragila, dupa care copilul era asimilat calitativ adultilor, participand la munca si la jocuri alaturi de acestia. Nu existau etape intermediare intre cele doua stadii ale vietii. Intr-o prima etapa, educatia era opera intregii colectivitati si mai ales a grupurilor de varsta, pentru ca apoi sa se realizeze in afara familiei de origine, copilul fiind „plasat” intr-o alta familie cu obligatia de a „servi bine”, serviciu in schimbul caruia primea adapost, hrana si educatie. Mijlocul de educare era experimentarea directa a tuturor situatiilor, cu toate riscurile ce decurgeau de aici. Teza indiferentei parentale traditionale a fost sustinuta si de Edward Shorter, care sustine ca grija si dragostea materna fata de sugari, asa cum sunt astazi intelese, erau absente in societatile traditionale non-contraceptive, in toate categoriile sociale. „ mamele bune sunt o inventie a mobernitatii. In societatile traditionale, mamele erau indiferente fata de dezvoltarea si fericirea copiilor lor mai mici de doi ani.In societatea moderna, ele pun bunastarea sugarului mai presus de orice.” Shorter 1975 Argumentele aduse sunt: - plasarea sugarului la o doica (cvasi generalizata in mediul urban) - contactele extrem de rare intre parintu si copii in primii doi ani de viata - conditiile de mizerie in care aera crescut copilul. P Laslett aduce un nou argument:fenomenul „plasarii” adolescentilor in alte familii, fenomen care apare in Anglia (life- cycle servant); sistemul scolar al internatului pare sa fi ancorat aceasta traditie. Aceasta acopera nevoile pedagogice ale parintilor, transferand sarcina socializarii copiilor pe seama altora. Concluzia este formulata de Aries astfel: „ Multa vreme, educatia nu a fost asigurata de catre familie, transmiterea cunostintelor, a regulilor de cinduita, a ideplogiilor, a credintelor facandu-se in afara familiei: in societatile[...] de grupul de varsta. In societatile care au urmat, educatia prin intermediul grupuuior de varsta a fost inlocuita printr-o alta forma de educatie care scapa de asemenea, familiei: ucenicia. (copilul era crescut intr-o familie care nu era familia naturala). In consecinta copilul nu ramanea acasa; din momentul in care avea varsta la care se putea descurca singur, el mergea sa serveasca un stapan care in invata mai intii sa traiasca si apoi meserie (Ariés, 1968 : 45) Teza rolului educativ nespecifi al parintilor (pedagogia difuza si implicita; rolul grupului de varsta) Unele cercetari etnologice par sa confime teza potrivit careia rolul educativ al parintilor este, in societatile primitive si in cele preindustriale, marginal. Potrivit investigatiilor facute de Pierre Erny, perspectiva etnologica asupra educatiei a evoluat odata cu obiectul acesteia. Intr-o prima etapa, aceea a etnologiei inteleasa ca stiinta care isi propunea sa studieze societatile „primitive” sub aspect global (biologic, cultural, istoric, sociologic, psihologic), educatia apare de mai multe ori ca realitate pe care orice monografie o pune in evidenta, dar si ca obiect autonom de cercetare. Pentru J. Poirier etnologia are ca obiect grupurile sociale restranse (sate, famili, cartiere, scoli, etc.) caracterizate prin raporturi de tip comunitar, asemanatoare cu cele „primitve”: un grad realtiv inalt de omogenitate, solidaritate, cunoastere reciproca, comunicare directa. Din punct de vedere al educatiei aceasta etnologie opereaza o distinctie fundamentala intre niveluri concetrice ale socializarii: copilul este socializat mai intai in cadrul comunitar, familial, sau al unui grup local restrans, pentru a fi introdus treptat in societatile, complexe, anonime si eterogene. In spatiu stintific american, antropologia culturala distinge intre individ, societate si cultura. Pentru Ralph Linton individul constituie obiectul psihologiei; el este punctul logic de plecare al oricarei cercetari privind o configuratie mai larga. Societatile sunt definite ca ansambluri organizate de grupuri umane si fac obiectul sociologiei. La randul ei, „O CULTURA ESTE CONFIGURATIA COMPROTAMENTELOR INVATATE si a rezultatelor lor ale caroro elemente componente sunt impartasite si transmise de catre membrii unei societati date” (Linton) si este studiata de antropologie. Cum individul, societatea si cultura nu pot fi separate, psihologia, sociologia, si antropologia nu se pot dezvolta decat impreuna. Socializarea implica in mod necesar un proces de interiorizare a modelelor culturale. Intre cultura si educatie exista o relatie de reciprocitate, de „afinitate” (caracteristic), educatia este un fenomen total, intrucat ea imprima in idivid totaliatea unei culturi. Rezultatul ei este construirea componentei fundamentale a personalitatii, personalitatea de baza (modala), constituite din trasaturi profunde ale personalitatii. Indiferent de modaliatea de a defini obiectul sau „material” etnologia se caracterizeaza prin: - contactul direct si prelungit a cercetatorului cu realitatea investigata. - idealul unui abordari exhaustive a acestei realitati - preocuparea de a intelege cultura din punct de vedere al autohtonului si de a accede la nivelul profund al comportamentelor - intresul pentru comparatie si identificarea deosebirilor intre diferitele culturi. Rezumand studiile etnologice asupra educatiei primitive R. Piddington arata ca aceasta se caracterizeaza prin: - indistinctie in raport cu celelate activitati sociale - predominanta invatarii prin imitatie si achizitia cunostintelor in situatiile in care urmeaza sa fie utilizate - absenta personalului educativ specializat, rolul de agent educativ revenind tutror membrilor grupului caruia ii apartine copilul - inexistenta unei diferentieri clare intre educatia non-formala si cea formala - jocurile infantile sunt integrate intr-un proces de socializare caracterizat prin continuitatea actiunii diferitilor agenti Pentru teza predominantei pedagogiei difuze o buna ilustrare o constituie populatia Samoa unde casa tipica este constituita dintr-o duzina de adulti, barbati si femei care isi cresc copii laolalta intr-un mediu nediferentiat in care oricare dintre copii este protejat de oricare dintre adulti, si datoreaza supunere tuturor. Anchetele entologice pun in evidenta, de asemenea, predominanta pedagogiei implicite in majoritatea grupurilor investigate. Socializarea copiilor este asigurata in principal prin impregnarea lor prin elementele culturii experimentate direct. (caracteristica primelor stadii a evolutiei sociale, dar identificata si in grupuri mai evoluate – educatia constienta a copiilor Manu este redusa la minimum). Multe societati primitive institutionalizeaza grupurile de varsta cu rol socializator care par sa excluda raporturile semnificative cu parintii cel putine pt. copii care depasesc varsta protectiei parentale. Exemplu: Copii Muria intra foarte devereme in ghotul, un fel de casa a tinerilor a carei rol este acela de a asigura socializarea din punct de vedere al raporturilor sexuale si vietii domestice. Intr-un ghotul baietii si fetele traiesc laolalta intr-o disciplina riguroasa a raporturilor sexual care urmareste sa descurajeze orice posibil instinct de proprietate si orice atasament profund fata de partener(a) care trebuie schimbat(a) dupa cel mult trei nopti. La Arapesh fetita de 7-8 ani este logodita cu un baiat mai varstnic nu aproximativ 6 ani si separata de familia sa pentru a locui cu viitorul sot. Acesta are obligatia de a-i oferi protectie si hrana pana la varsta casatoriei, iar socializarea este rezultatul convietuirii lor. Parintii manifesta, totusi, interes pentru copii si ar putea sa exercite un rol educativ specific Tezele privind indifernta parentala si absenta unui rol educativ specific al familiei sunt contrazise de numeroase contraargumente: Variabiliatea modelelor: Principala lectie a tenologiei este evidentierea modelelor culturale in timp si in spatiu. Exista in primul rand o variabilitate socio-culturala: fiecare grup investigat, fiecare cultura se caracterizeaza printr-un sistem specific al educatiei care corespunde structurilor sociale si culturale. Exemplu: La Arapesh educatia cultiva blandetea si solidaritatea si cauta sa elimine orice individualism, simt al proprietatii si agresivitate printr-o relatie tandra a copilului nu numai cu mama care-l mangaie in timpul suptului, dar si cu celelalte persoane care il ingrijesc. Din potriva populatia canibala Manu cultiva rivalitatea, agresivitate, si violenta prin toate mijloacele: hranirea sugarului se face in graba, si intr-un climat de furie si lupta, contactul cu corpul mamei este interzis. O serie de cercetatori pornesc de la premisa eterogenitatii sociale si culturale a colectivitatilor si vorbesc despre pozitii diferite ale indivizilor (statusuri), carora le sunt asociate modele comportamentale diferite (roluri); rezulta ca peste structurile personalitatii de baza educatia suprapune o personalitate de status si ca se poate vorbii cdespre o variabilitate pozitionata a statie in functie de statusul social actual si de cele anticipate al educatului. Aceasta variablilitate pozitionala este responsabila de deosebirile dintre comportamentele barbatilor si femeilor. Feminitatea si masculanitatea rezulta nu numai din caracteristicile naturale biologice, ci sunt construite social in procesul educatiei. Rituarulire de initiere si trecere pun in evidenta faptul ca societatile traditionale disting diferite etape ale evolutie individului pana la exercitarea deplina a rorurilor de adult. Sentimentul copilariei incluzand recunoasterea adolescentei si tineretii ca varste specifice nu reprezinta o inventie a societatilor moderne asa cum a crezut Ariés ci poate fi identificat si in unele societati preindurstriale. O varianta a teoriilor stratificarii sociale si variatiilor educatiei in functie de prozitii afirma existenta unor grupuri sociale aflate in conflict si a unor subculturi de grup. Ele pun in evidenta o variabilitate de clasa al sistemelor de educatie dezvaluind modul in care individul nu se naste cu personalitate de supus, sau de stapan ci o dobandeste in functie de clasa caruia ii este destinat prin insusi faptul de a fi recunoscut ca membru al eu din momentul nasterii sale. Importanta exerientelor primare Rolul parintilor in educarea copiilor nu poate fi nespecific si marginal cata vreme experientele primare au o importanta cruciala in interiorizarea culturii. Experientele originale il aduc pe individ in contact cu institutiile primare (organizare familiala, sisteme colective de valori etc.) care il „fasoneaza” dupa masura lor si conduc la integrarea personalitatii respectiv la constituirea unui ansablu de trasaturi de personalitate care persista pe tot parcursul biografiei individuale la constituirea habitusului primar care confera principiul viziunii si divziunii lumii. Ele pot, de asemenea, sa impregneze inconstientul si fac ca in adult sa persiste copilul de altadata. Geza Rohaim sustine ca impulsurile umane sunt determinate de primele experiente ale copilului, care se tiparesc in incostient si care formeaza baza intregului comportament ulterior, un incostient puternic marcat in cazul unor grupuri umane de traume ontogenetice provocate de agresivitatea masiva cu care cultura se impune in fata naturii umane. Dupa M. Mead tocmai faptul de a fi traumatizante face ce experientele primare sa fie foarte solid intiparite in individ, si sa persiste. Exemplu: la Mundugomori organizarea sociala are ca unitate „coarda” si este fondata pe ideea existenta unei ostilitati naturale intre toti indivizii de acelasi sex. Astfel ca o legatura sociala intre generatii succesive nu este posibila decat intre persoane de sex diferit. O coarda este constituita dintr-un barbat, ficele sale, fiii ficelor sale, s.a.m.d.. Familia este divizata in doua grupuri alcatuit din tata si toate ficele, iar celalat alcatuit de mama si toti fii. Intre frati ca sa intre tata si fiii sai se instaleaza o rivalitate acerba legata mai intai de relatia cu mama, iar mai tarziu cu sora (fiica) utilizata ca mijloc de schimb in contractarea mariajelor. Copilul este crescut intr-o atmosfera de agresivitate, si violenta generalizate. Particularitati ale pozitiilor copiilor si parintilor Aparenta rolului nespecific al parintilor in raport cu educatia poate rezulta din pozitia de anexa a adultilor pe care o are copilul in toate aceste societati. Copilul samoan se afla permanent in atentia colectivitatii adulte; el este supravegheat si controlat de oricare dintre adultii retelei de rudenie si i se incredinteaza foarte devreme responsabilitati reale legat mai ales de supravegherea unor copii mai mici. Din potriva copilul Manu este tinut la distanta de spatiu si preocuparile adultilor pana la pubertate. Varietatea raporturilor intre sexe poate genera si ea impresia absentei preocuparilor educative ale parintilor. Imaginea clasica a copilului pentru care mama este agentul socializarii primare si ramane figura expresiva iar tatal reprezinta figura autoritara, nu este universala. In sistemul matriliniar al locuitorilor insulelor Trobriant autoritatea si rolul oficial de educator apartin fratelui mamei; dupa o perioada de alaptare ce dureaza de cativa ani pana ce copilul renunta singur la supt, tatal este cel care isi asuma socializarea cotidiana a copiilor intr-o atmosfera de afectiune si protectie lipsita de severitate. El este perceput ca un tovaras de joaca cu care nu existe nici un motiv sa se intre in conflict astfel incat copilul nu traieste complexul Oedip pe care Freud in considera universal. Continuitate si complementaritate intre familie, grupurile de egali si mediul social Institutionalizarea grupurilor de varsta-sex nu probeaza absenta preocuparilor educative ale familiei. Mai intai pentru ca intrarea copiilor in aceste grupuri urmeaza unei etape de socializare primara in care rolul parintilor este esential. Apoi pentru ca socializarea in grupurile de varsta se dovedeste a fii coerenta cu sistemul de valori/norme/reguli practicat si transmis de adulti. Procedand la o clasificare a diferitelor grupuri de varsta S.M. Eiesenstadt avanseaza ipoteza urmatoare: in masura in care intr-o societate data relatiile universaliste si instrumentale sunt subordonate celor particulariste si expresive socializarea in grupul particularist si protector care este familia se dovedeste necesara si suficienta pentru a asigura coeziunea sociala; acolo unde, dinpotriva principiile functionarii sociale sunt diferite de cele ale familiei rastranse sau largite, individul este obligat sa-si modifice la un moment dat comportamentul dobandit in familie, iar grupurile de egali (varsta) il pregatesc pentru acest „soc biografic”. Complementariatea familie-grupuri de egali pare a fi o necesitate functionala a societatii, o conditie a conservarii si innoirii culturale. Concluzie Absenta contraceptiei ca trasatura a societatilor preindustriale adusa ca argument in favoarea tezei indiferentei parentale a fost infirmata de cercetarile socio-demografice mai recente: chiar daca procesele legate de industrializare au determinat declansarea primei revolutii contraceptive in europa, societatile preindustriale nu au fost societati noncotraceptive; dimpotriva, numeroase ratiuni justificau un control al nasterilor. Mercier concluzioneaza ca trasaturile generale formulate de clasici etnologiei nu sunt decat tendential valabile, si ca diferentile dintre societatile traditionale si societatile moderne in domeniul educatiei sunt, fara indoiala, mai putine accentuate decat s-a crezut. Tezele indiferentei parentale si rolului parental nespecific par a rezulta dintr-o dubla extensie, idiologica si teoretica a unor logici particulare. Pe de o parte logica sacrificiului parental in profitul copiilor este transformata in model de referinta. Daca, in societatile europene agrare mama traditionala este departe de modelul de afectiune si sacrificiu pe care l-a impus epoca moderna, aceasta nu inseamna ca ea este straina de educatia copilului sau. Ea esueaza astfel la „testul de scrificiu” neputand sa sacrifice alte considerente in profitul bunastarii copilului sau, dar aceasta nu inseamna ca grija si dragostea parentala lipsesc. Pe de alta parte logica disjunctiva de tip structuralist in care caracterul rece si autoritar sau, dimpotriva, cald si afectuos al raporturilor copilului cu tatal biologic sunt echilibrate prin raporturi contrarii cu unchiul matern, este, in mod nejustificat, generalizata. Conform acestei logici disjuctive natura raporturilor parinti copii este dependenta de cea a mediului social: un mediu caracterizat prin intensitate mare a interactiunilor (comunitate de familii, comunitate sateasca) implica interactiuni slabe intre soti si intre parinti si copii. Omogenitatea culturala, consensul social cu privire la valorile care trebuie transmise si la modalitatile de transmitere sunt, insa, in aceste societati, suficient de mari pentru ca actiunile diferitilor agenti sa fie coerente si slab diferentiate, astfel incat pentru un informator autohton cat si pentru un observator exterior, delimitarea lor este dificila. Concluzia indiferentei parentale poate fi pusa pe seama acestei dificultati de observare si precizare a limitelor diferitelor instante edicative. In concluzie, daca, in stadiul actual al cercetarilor nu exista argumente suficient de puternice pentru a sustine teza conform careia personalitatea copiilor apare, in societatile preindustriale, ca produs direct al unei actiuni parentale specifice, argumentele pe baza carora se sustine contrariul sunt foarte fragile.