FAMILIA

Familia este o tema binecunoscuta a artei din toate timpurile.Ea defineşte o societate intr-un anumit stadiu de civi-lizaţie,dar marchează profund destinul fiecărui individ. Literatura urmareste cu precădere traseul parcurs de om de la familia in care se naşte pana la familia pe care si-o întemeiază,fixându-si astfel statutul social.Familia reprezintă o reunire a vârstelor dar si un potetial conflict intre generaţii.Societatea tradiţionala impune individului,ca o cale de integrare in comunitate,dar si de împlinire individuala,întemeierea unei familii.Modelul acesteia este adoptat sau respins in funcţie de propria experienţa de formare dar si de spiritul epocii.Ca instituţie familia conferă stabilitate unei societati de aceea este protejata prin legi scrise si nescrise.Statul isi asuma responsabilitatea reglării relaţiilor dintre indivizi in interiorul familiei mai ales in momente cruciale.Biserica instituţie a statului consfinteste momentele importante pentru evoluţia unei familii prin botez si cununie,doua dintre cele şapte Sfinte Taine. Familia–aceasta forma istorica de comunitate umana are un nucleu social elementar întemeiat prin casatorie si apoi prin raporturi strânse de ordin biologic,economic,si nu in ultimul rând spiritual.Pentru o reuşita totala in clădirea unei familii este nevoie de inteligenta si de o strădanie continua de a ne modela pe noi insine printr-un adevărat act de voinţa,de educaţie si de forta morala.Cu aceste cuvinte,atât bărbatul cat si femeia,trebuie sa devină in ultima instanţa,creatorii propriului chip,călăuzitor spre armonie,frumuseţe fizica si spirituala,sinceritate si mai ales încredere.Căsnicia cea care creaza familia are la început un dram de necunoscut datorat deprinderilor bune si rele pe care le au tinerii.Cu puţin efort ei pot modifica unele deprinderi negative,ori le pot înlătura sau înlocui atunci când exista hotărâre,iubire adevărata si dorinţa apriga curata de a crea familia.Numai astfel atât el cat si ea devin placuti,utili si respectaţi.Familia la primii ei paşi înseamnă de ambele parţi respect pentru adevăr pentru ca numai aşa se poate trai si muri liniştit si frumos.Un proverb spune:„minciuna are picioare scurte”,ea nu poate merge prea departe,căci va fi prinsa din urma si descoperita de adevăr,spre ruşinea celui care a făcut abuz de ea.Poetul englez Jhon Dryden deşi era casatorit de puţin timp se ocupa mai mult de poeziile si cartile sale decât de tânăra lui soţie.Cam plictisita aceasta i-a spus intr-o zi:„-As prefera sa fiu o carte,poate aşa mi-ai acorda mai multa atenţie! -In cazul acesta draga mea,ar trebui sa fi mai degrabă un calendar! -De ce un calendar? -In fiecare an ai fi astfel noua!” Femeia este intradevar cea care trebuie sa dea dovada de o mare arta in păstrarea unei atmosfere proaspete si tinere in căsnicie.Daca fiecare din cuplu va veni in ajutorul celuilalt in momentele mai dificile,acestea vor fi depasite cu o mai mare usurinta totul devenind in final la normal.De altfel se spune si este un adevăr ca numai aceea este dragoste adevărata in care iubeşti partenerul cu defectele lui cu tot.Nimeni nu este perfect iar pentru armonie si pace nici un efort nu este prea mare.Singura si unica nobleţe intr-o familie proaspăt întemeiata,este virtutea de a fi om. Familia ca împlinire a fiinţei este reprezentata cel mai bine de George Călinescu in „Cartea nuntii”.Opera este primul roman al autorului in care acesta realizează o adevărata monografie a familiei ca instituţie si totodată un poem al iubirii matrimoniale in care autorul se dovedeşte a fi un creator de tipuri umane.In roman sunt conturate doua lumi aflate intr-o opoziţie de fond si de forma:o lume veche reprezentata de „casa cu molii” si o lume moderna reprezentata de Ion Marinescu, zis si Jim,fetele pe care le intalneste si nu in ultimul rând familia Policrat. Jim este in căutarea perechii ideale,dar si de nevoia de a scăpa dintr-un univers sufocant care îl va ucide pe unchiul sau Silivestru. Dora,Lola si Vera sunt tipuri diferite reprezentând femeile întâlnite de Jim.Deşi in propria familie nu se simte in largul lui,Jim căuta insa familia ideala in care sa poată trai lipsit de griji.Încercarea de a fi cu Dora la început esueaza deoarece fata era îndrăgostita de un locotenent cu care urma de altfel sa se căsătoreasca.Următoarea alegere Lola da insa greşi datorita caracterului libertin al fetei de a trata lucrurile mai serioase.Deşi o are intotdeauna aproape pe Vera, Jim nu isi da seama de acest lucru.In final o alege pe tânăra din tren deoarece ea răspunde concepţiei sale despre iubire si despre casatorie.Nunta este aici un motiv însemnând o întâlnire providenţiala in care cei doi protagonişti cunosc dragostea perfecta si bucuria dragostei precum in „Cântarea cantarilor”. După moartea lui Silivestru care lasă lui Jim si soţiei sale toate apartamentele care aparţineau familiei Marinescu,cele trei surori-printre care si mama lui Jim-rup orice legătura cu tinerii,începând sa-i bârfească deoarece stăteau toata ziua la piscina.Prin casatoria dintre Jim si Vera si prin casa pe care Silivestru le-a lăsat-o ca moştenire acesta si-a construit in mod indirect o familie la care visa dar care nu a fost cu putinţa sa fie înfăptuita datorita surorilor care nu îi respectau deciziile.Modul in care s-au întâlnit cei doi tineri este foarte interesant având totodată o urma de mister. Întâlnirea din tren când Jim remarca inocenta si puritatea fetei simţindu-se apoi ruşinat de gestul pe care l-a făcut si anume faptul ca a sărutat-o.Deşi acesta a fost un sentiment de moment, deoarece tanarul a uitat foarte repede întâmplarea concentrându-se apoi asupra noilor sale cuceriri. Jim este de asemenea extrem de depărtat de familia lui, acesta fiind si principalul motiv al cautarii unei partenere de viata. Relaţia tanarului cu familia sa este destul de rece. Ion Marinescu aşa cum se numea tanarul nu simte o dragoste profunda nici chiar cu mama lui la care tipa chiar din prima clipa a revederii când afla ca aceasta i-a curatat cartile de praf, dar din neatenţie i le-a aşezat intr-o alta ordine. Atât tanti Magdalina, mama lui Jim, cat si celelalte surori ale ei Fira si Ghenca îl considerau pe acesta un sălbatic. Magdalina se simţea jignita când vedea ca ea nu se poate intelege cu băiatul ei spre deosebire de celelalte mame care se plimbau mandre pe strada la braţ cu fii lor. Toţi din casa îl credeau incapabil sa lege o prietenie cu cineva, deoarece seara când acesta venea de la Universitate el se încheia in camera lui unde scria scrisori de dragoste pentru Lola sau râdea de farsele pe care le-a pus la cale cu prietenii săi , in timp ce mama lui blestema soarta acestui băiat care in loc sa colinde oraşul „invata” pana la miezul nopţii. De altfel când Jim isi văzu cartile aşezate in mod diferit de cum le lăsase el, se enerva si le darama de pe raft, in acel moment auzindu-se de afara un glas ascuţit spunând: „A venit nebunu’!”. Intr-una din zile când destinul a vrut ca cei doi tineri din tren sa se reintalneasca din nou, Vera veni la profesorul Silivestru, unchiul lui Jim pentru a putea recupera oracolul fratelui ei Bobby. Când o văzu Jim se temu la început crezând ca fata vine sa ii ceara socoteala, dar aflând adevăratul motiv se hotari sa o ajute bucuros, după care o conduse cu maşina acasă. Întâlnirile dintre Jim si Vera o făceau pe fata sa simtă adevăratele sentimente pentru acel tanar care insa nu o lua in serios, fiind ocupat cu noile sale cuceriri pe care le credea de altfel femeile potrivite stilului sau de viata. Momentul in care Jim o gaseste pe Vera plângând reprezintă de altfel si clipa de maxima intensitate in desfasurarea acţiunii, băiatul dându-si seama atunci de adevăratele sale sentimente. Deşi femeile cu care trăia in casa nu credeau ca el se va casatorii niciodată, ele fura foarte uimite când Jim le dădu vestea pe care o luară la început ca o gluma, devenind apoi revoltate deoarece acesta nu le dăduse vestea din timp. Femeile doreau intr-un fel sa împiedice casatoria deoarece acelaşi lucru si cu Lisandrina si cu Silivestru, care remarca ca de-a lungul anilor, in familia Marinescu s-au casatorit doar un singur bărbat si cel mult o femeie din acea generaţie restul ramanand singuri ca si acum in cazul celor doua surori ale Magdalinei. Ştiind ca singurul din aceasta generaţie care va putea trai fericit si care de altfel se va casatori este Jim, Silivetru hotaraste sa-si pună capăt zilelor, el găsind si liniştea sufleteasca de care avea atâta nevoie. Familia lui Jim se dovedeşte de la început a fi una unita, bazata pe dragoste profunda, respect reciproc, încredere si sinceritate. Ceea ce face ca aceasta familie sa fie mai stabila si mai unita, este copilul care apare in finalul operei in pântecele Verei, si care îl umple de bucurie pe Jim, el simţind acum cu adevărat ca are un motiv foarte puternic pentru care merita sa lupte si sa trăiască asigurându-i lui si soţiei sale o lume uşoara in culori strălucitoare fara griji si fara tristeţe. Astfel propria lui familie se apropie foarte mult de concepţiile sale fiind intr-un final o familie ideala cu numeroase prejudecati privitoare la o viata moderna, corespunzătoare unor noi situaţii, datorate evoluţiei societatii. Familia ca spectacol cotidian este evocata in opera lui Marin Preda „Morometii”, in care este prezentat tipul familiei taranesti care se destramă treptat neputandu-si regăsi armonia si unitatea. Pentru cei mai mulţi creatori reperele propriei vieţi familiare se proiectează in ficţiune căci opera de arta asimilează experienţele trăite din copilărie pana la vârsta maturitatii. Elementele biografice apar in structura si destinul personajelor in universul literaturii, al filmului, etc. Ficţiunea nu copiază realitatea biografica ci o reinventeaza descoperindu-i si atribuindu-i noi semnificaţii. Capodopera a literaturii noastre, romanul „Morometii”, marchează prin procesul de elaborare, umanitatea evocata, semnificaţiile sugerate, ecoul in constiinta publica, realizarea artistica, unul din momentele de vârf ale prozei romaneşti, cea mai solida creaţie obiectiva a literaturii romane inspirata din lumea taraneasca, după romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu. Deşi prin problematica – lumea satului romanesc – Marin Preda se apropie de Liviu Rebreanu, prin unghiul de vedere din care este surprinsa lumea rurala, intre cei doi mari prozatori exista deosebiri de esenţa. Fata de taranul devorat de pasiunea posesiunii, Marin Preda aduce in proza romaneasca noua realitate umana. Personajul central al cartii lui nu mai e dominat de dorinţa de a avea pamant. Daca la Rebreanu, romanul urmarea felul cum o gospodarie decăzuta se reface prin ambiţia impulsiva si tenace a lui „Ion”, in „Morometii” romancierul studiază o gospodărie ce va intra in cele din urma in declin. Aici nu exista nici un glas al pamantului, nici unul al iubirii. Nici Ilie Moromete, nici Paraschiv, nici Nila, nici Achim, nici Niculae nu actioneaza sub imperativul vreunuia dintre aceste chemări… Alte atracţii imperioase dinamizează familia Morometilor. Conul de lumina se opreşte asupra relaţiilor din sânul hibridei familii. Scriitorul este interesat mai ales de reacţia sufleteasca a personajelor. Conflictul dintre o structura veche a familiei si noua realitate sufleteasca, evoluata, a membrilor ei, care nu mai incape in vechile tipare, da substanţa romanului. Vechea structura familista este adusa in roman in starea de criza prin ignorarea realitatilor sufleteşti individuale. Ilie Moromete s-a casatorit a doua oara. El aduce din prima casatorie trei fii: pe Paraschiv, Nila si Achim, iar soţia, la rândul ei o fiica, Tita. După casatorie familia are inca doi copii: Niculae si Ilinca. Morometii sunt in concluzie o bizara reuniune care cuprinde copii din trei casatorii. Armonizarea lor se dovedeşte in cele din urma imposibila, cu atât mai mult cu cat fraţii mai mari sunt indreptati cu regularitate împotriva mamei vitrege de cineva din afara familiei: Guica, sora lui Moromete. Viata satului este recreata cu talent al amânuntului revelator si cu economie de mijloace, dar nu ea este scopul ultim al romanului, ci familia Morometilor. Copiii cei mari, care urăsc pe mama vitrega, pun la cale o lovitura împotriva familiei. Achim pleacă la Bucureşti cu oile sub pretextul unui castig mai bun, dar in realitate pentru a nu se mai întoarce, ceilalţi trebuind sa îl urmeze după o bucata de vreme, luând cu ei si caii. Ilie Moromete nu ştie de planul pus la cale de copii săi, de aceea este de acord cu plecarea lui Achim la Bucureşti cu oile, un timp reuseste sa nu vanda pamant, sa nu taie salcâmul cerut de Tudor Balosu, sa amâne pentru momente mai favorabile achitarea datoriei la banca si a foncierei. Inteligenta, ironia, umorul, stiinta de a povesti fac din personajul principal al operei un taran filozof. Deosebirea dintre Ilie Moromete si Ion al lui Rebreanu da nota de puternica originalitatea cartii lui Marin Preda. De altfel personajul traieste concomitent doua lumi. Cea reala compusa din familie, din prieteni, din de-ai lui Aristide sau Balosu, din perceptori care cer cu insistenta fonciirea; cealaltă lume, mult mai complexa, e lumea interioara in care eroul evoluează nestingherit. Personajul descoperă acolo unde unii nu observa nimic si ceilalţi vad banalul farmecul. Drama lui Ilie Moromete anunţa drama colectivitatii din care face parte si pune sub semnul întrebări structurile care au generat-o. Timpul interior se converteşte in istorie, drum ireversibil. Ilie Moromete ilustrează un tip de personalitate umana in lupta cu vitregiile istoriei in confruntare cu una din cele mai grave probleme care s-au pus câteodată statului : dispariţia civilizaţiei rurale tradiţionale. Pentru Ilie Moromete, evoluţia evenimentelor din noul context social nu aduce nimic bun, deşi dintr-un anume punct de vedere, o serie de probleme isi găsesc rezolvarea. Pentru schimbările din viata satului pe „schimbarea veşnica a lumii” si crede ca schimbările „o sa fie prin liberul consimtamant” . In trei dimensiuni esenţiale e urmărita evoluţia personajului : conflictul cu baietii fugiţi, cu Catrina si relaţia cu Niculaie si noile realitati. Încearcă sa-i readucă acasă pe baieti, ceea ce va atrage ura Catrinei. Calatoria la Bucureşti se soldează cu eşec, iar tatăl, ca un veritabil „pater familias” crede ca marea pedeapsa poate fi aceasta , sa nu mai reverse asupra lor spiritul lui ocrotitor : „Bine, Paraschive, bine, Nila si Achime. Bine! Mi-am luat mana de pe voi. Mana mea asupra voastră nu mai exista.” . Cu Catrina, lucrurile vor evolua spre neintelegeri grave. Ilie Moromete nu a trecut casa si pamantul care i se cuvenea pe numele ei, lăsând-o sa trăiască îngrozita de gândul ca s-ar putea întoarce baietii si ar da-o afara din casa. Noii prieteni politici, Matei Dimir, Nae Cismaru, Giurgudel si alţii suplinesc cu greu sentimentul ca „nu mai avea in spate o familie in care cuvintele si gesturile lui sa fie încărcate cu intelesuri”. Niculae sesizează exact criza tatălui :”Credea ca el e in centrul universului si cum le aranjaza el aşa de bine, toata lumea trebuie sa-l asculte.”. Eroului nu-i mai merge „comedia uimirii totale”, cu datoriile, „nu mai era de gluma”. In confruntarea cu Niculae, „ apostolul” unei noi vremi. Moromete apăra o iluzie, dar se subliniază consecventa morala, demnitatea lui: „ Pana in clipa din urma omul e dator sa tina la rostul lui chit ca rostul asta cine ştie ce s-o alege de el!” . Monologul interior dintr-o pagina de mare fineţe a analizei psihologice, din capitolul al III-lea, sugerează drama sufleteasca a personajului, prăpastia dintre el si o lume care ii conditioneaza neîncetat felul de a fi, încearcă sa-i impună un alt cod esenţial decât cel pe care si l-a construit singur. După acest moment ni se relatează despre Moromete prin intermediul Ilincai, pentru ca in final un narator impersonal sa dea o aura de legenda si mit lumii in care este evocat personajul. Pe patul de moarte , Moromete gaseste puterea sa afirme cu mândrie : „Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta!” In societatea socialista, familia este o unitate întemeiata pe o înalta constiinta, pe sentimente trainice si pe egalitatea si respectul reciproc al soţilor. Fiecare familie este un mic colectiv integrat in marele colectiv al oamenilor muncii din tara noastră. Nu poate fi conceputa viata si activitatea unei familii in afara vieţii si activitatii întregii noastre societati. Intre familie si societatea noastră exista o deplina unitate de interese si de teluri marete. In lumina acestor caracteristici ale familiei socialiste, răspunderea parintilor pentru creşterea si educarea copiilor lor se proiectează mai pregnant. „In aceasta lume plina de greutati, famila este cea care prin intelegere, încredere, respect si iubire reciproca reuseste sa le depasasca, ea fiind totodată unul dintre lucrurile de pe aceasta lume pentru care viata capata un sens; un lucru pentru care merita sa mori si sa traiesti in acelaşi timp; un lucru minunat ce nu poate fi definit prin cuvinte; ceva plin de mister, ceva ce întruchipează binele, si de asemenea modul si locul in care copiii isi regăsesc atât stăpânirea de sine cat si încrederea si respectul in propria persoana.”